Dansând cu crapii | Zabar Lake

Ultimele două sezoane au fost (și încă sunt) de-a dreptul haotice și în pescuit, ca în aproape orice alt domeniu. Restricții de călătorie, distanțare socială, stocuri suferinde la orice magazin de pescuit, frustrări care se adună etc. Dar și realizări, pentru cei mai mulți dintre cei care s-au refugiat la pescuit, una dintre puținele bucurii adevărate în aceste vremuri tulburi. Din fericire pentru mine, de fiecare dată când situația s-a înrăutățit la nivel internațional, am reușit să „fug” la timp pe Zabar (Bosnia), lacul meu de suflet (care mi-a devenit a doua casă). 19 hectare de luciu de apă impecabilă, un stoc de pește de invidiat (peste 300 de exemplare de 20 kg+!), peisaje superbe, condiții ideale pentru o partidă de pescuit de vis pentru oricine.

peisaj lac zabarPrima partidă a acestui sezon a constat în aproximativ două săptămâni adunate de pescuit, deși am stat acolo 3 luni, dar șederea mea acolo presupune multe alte lucruri de făcut, de la acțiuni administrative până la protocol cu toate echipele românești care vin pe lac. Revenind la partidă, aceasta a fost împărțită în două perioade: o săptămână în aprilie și una în a doua jumătate a lunii mai. Iată mai jos filmul acestor două partide, rezumat la câteva fraze.

lansete stand zabar

Început de aprilie

Pentru a fi aproape de recepție și fermă, am petrecut toată primăvara pe postul 1, la marginea estică al lacului, un loc cotat drept mediu/bun pe lacul Zabar, dar care poate produce surprize foarte plăcute. Capătul acesta de lac nu are structuri speciale și e relativ ușor de pescuit, distanțele fiind medii (80-100 metri). Există, totuși, și un loc mai greu de găsit, mai ales fără un navomodel bine dotat (sonar, în principiu). Zabar are particularitatea că pare o baltă foarte ușor de dibuit / înțeles, dar îți dă de multe ori peste nas dacă pleci de la această premisă. Diferențele între a lăsa montura la întâmplare și a o lăsa pe o adâncime precisă, controlabilă, sunt enorme, iar cei care s-au lovit de această situație acolo pot confirma. Ca de fiecare dată, am nădit larg câteva kilograme de boilies Red Squid, SPP și boiliesurile bălții în prima seară, după care m-am concentrat pe cele 300-400 de grame puse în cuva navomodelului la fiecare montură. La cârlig am folosit la început SPP Half & Half și SPP Superdip de 20 mm cu pop-up, dar răspunsul rapid al peștelui m-a convins să trec direct la bile tari de 24 mm. Uneori chiar dublă de 24 mm.

momeli carlig wlc

Momelile și cârligele de mari dimensiuni (Ridge Monkey Beaked Point nr 2) m-au ajutat să selectez peștii în această primă săptămână, astfel că greutatea medie a celor 27 de crapi prinși în această primă fază a partidei a fost una foarte bună: 20,2 kg. Nu a ieșit pe saltea niciun 30kg+, dar am fotografiat mai multe exemplare superbe de 25-29 kg, majoritatea comuni. Amestecul de nădire a inclus pelete WLC de 6 mm, boiliesuri fierte și solubile SPP și Red Squid de 16, 20 și 24 mm, atât întregi cât și tăiate, precum și un mix din cele două tipuri de boiliesuri ale lacului, totul aditivat cu lichidele nutritive WLC SPP și Red Squid.

crap zabar

Sfârșit de mai

După câteva săptămâni (destul de frustrante, recunosc) în care am fost atât de ocupat încât nu am apucat să dau lansetele la apă, pe finalul lunii mai am revenit la pescuit. Pe același post 1, pe care îl întreținusem cu nădiri zilnice, 1-2 kg de boiliesuri tari. Vremea devenise deja foarte caldă, iar peștii se pregăteau pentru perioada de depunere, astfel că nu se mai punea problema de pești mulți. Speram doar să prind unul „mai îmbrăcat”. După un sezon 2020 în care reusisem să prind 12 crapi trecuți de 30 kg, speram la măcar unul acum. Condițiile nu erau ideale, toate posturile din stânga mea erau ocupate, iar pe postul 2 erau chiar 6 lansete în apă, astfel că speranțele mele erau pur teoretice. În astfel de situații intervin factori care, în mod normal, țin de metafizică și mental: încrederea în nadă și în propriile abilități de pescar. După 2 zile și 2 nopți fără trăsătură, la ora 5 dimineață am un run fără pauză. Ies, înțep peștele și începe un dril lung și lent, eram convins că e unul dintre somnii de mari dimensiuni ai lacului. Odată adus peștele la minciog, realizez că e crap, și încă unul mare. Dau un cîntar de probă, e evident că are peste 30 kg, astfel că îl pun la sling. Apa era destul de rece, afară era răcoare, peștele urma să fie în siguranță pentru două ore. Odată soarele sus, rog câțiva dintre pescarii români aflați în apropiere să mă asiste la cântar și fotografii (le mulțumesc încă o dată!). Un singur pește într-o săptămână, dar ce pește: 34,2 kg cu tot cu sling, peste 32 kg peștele curat. Surpriza mare avea să fie atunci când am realizat că peștele e unul dintre trofeele lacului, un crap oglindă numit Limpy, pe care-l mai prinsesem doar eu înainte, la 34 kg, pe postul 6. Culmea, cu aceeași combinație: 2 boiliesuri WLC SPP de 24 mm. Singura diferență a fost faptul că de această dată le-am stropit generos cu lichidul fluo Fizz Red Squid.

crap oglinda zabar

Acum pregătim deja partida de toamnă, care va dura de la final de septembrie până pe la început de decembrie, iar rezultatele acesteia vor fi publicate într-n articol viitor. Mulțumesc prietenilor de la WLC Carp pentru increderea pe care mi-o arată de ani de zile și pentru produsele excepționale! După atâția ani de folosire intensă, este nada în care am încredere deplină, indiferent de tipul de pescuit și de lacul abordat. Iar faptul că produsele WLC câștigă concursuri și aduc pe saltea crapi mari peste tot în Europa nu fac decât să justifice afirmațiile mele. Nu sunt adeptul odelor gratuite și nu recomand decât produse în care cred cu adevărat, indiferent de marcă, iar cine mă cunoaște știe asta. Fire întinse!

PS 1    Limpy a fost prins încă o dată după plecare mea, tot de un pescar român, la 32,5 kg.

Nada vs Pelete | Method Feeder

balta floarea popestiuluiDe ceva timp ma tot gandeam sa incerc sa fac o comparatie intre doua tipuri de nade – NADA vs PELETE la Method Feeder, intr-o partida la ciortan si in sfarsit a venit momentul. Chiar daca un astfel de test este bine sa fie facut pe o perioada mai lunga de timp, daca exista activitate si multe trasaturi, aceasta comparatie poate fi facuta si intr-o partida scurta.
Am ajuns intr-o zi de weekend pe Balta Floarea Popestiului, avand sa stau intre orele 08:00 si 13:00. Elanul mi-a fost putin taiat la inceputul partidei din dauza unei ploii zdravene care mi-a decalat partida de la 06:30 cand am ajuns pe malul lacului, pana la ora 8.
Pescuitul l-am facut la punct fix, grupat si clipsat la o distanta de 40m, fiind asediat din toate partile de “craparii” de pe standurile vecine. Am pescuit pe aceeasi linie la distante de maximum 10-12m intre cele doua lansete.

Am bagat la apa lansetele Matrix Aquos Ultra-X 3.60m si 70g putere, de baza in pescuitul ciortanilor, dar nu numai, incarcate cu method.uri de 30g si respectiv 40g, momeli de carlig identice, de 10mm, Wafters de la WLC Carp cu arome de Squid & Plum, Pineaple & N Butyric, Strawberry cu care se echilibreaza foarte bine.

Am observat ca pestii nu au avut o preferinta la nivelul aromelor, toate fiind prinzatoare, contend mai mult culoarea Wafters-ului sau marimea lui. In aceasta partida culoarea roz a fost vedeta partidei!
Carligele alese, au fost nr. 10 Gardner si Guru, pe spin de 7mm sau pe banda, pentru ca am mai jonglat la un moment dat cu prezentarea.

Nadele folosite in comparative au fost:
Nada WLC Carp Feeder Pro Krill+ impreuna cu 25% Pelete 2mm Method Mix WLC Carp
Pelete Method Mix WLC Carp 2mm, simple fara un adaos de nada.

Ambele variante au fost umectate separat si mixate individual pana ce nadele au ajuns la consistenta dorita si asteptata. Pentru ca am avut de-a face cu o nada pe baza de Krill, am decis ca umectarea sa fie facuta cu un lichid nutritiv ce este folosit in special ca baza lichida la prepararea boiliesurilor. Lichidul nutritive ales a fost WLC Carp KrillX, ce are o combinatie de arome de Krill si fructe, avand in compozitie lichide hidrolizate, atractanti naturali, complex de aminoacizi, betaina lichida, extract natural de Krill si altele.

Totul a fost umectat separat si amestecat dupa caz, abia dupa ce nadele au ajuns la consistenta dorita sau cea asteptata. Fiecare combinatie a fost aditivata cu o stropeala de lichid nutritiv de la WLC Carp, cu aroma de Krill X.

Ciortanii nu s-au lasat asteptati, la inceput au fost prezenti pestii mai mici, de 1kg-1.5kg apoi usor usor au venit si pestii mai mari, de 2kg – 2.5kg. Prima combinatie care a punctat a fost nada WLC Carp Feeder Pro Krill+ cu un Wafters 10mm galben fluo. Trasaturile au venit progresiv odata cu trecerea timpului, avand in mai multe momente dublu drilluri.
Pana la finalul partidei am adunat 21 de ciortani, clasamentul fiind urmatorul:
7 pesti pe mixul de pelete Method Mix 2mm
14 pesti pe nada WLC Carp Feeder Pro Krill+
Nu au existat diferente de dimensiune, in sensul ca nu am prins mai mari pe o anumita combinatie de nada, ci impartiti, dar ceva la care m-am asteptat, s-a si intamplat, si anume, pe method-ul cu nada Krill+ am prins si 4 carasi la 400g. Acest lucru este datorat norilor pe care ii face nada si atractiei sale sporite.
Cea mai rapida trasatura a venit la 02:13 minute pe ceas, am avut parte de 4 drill-uri duble, si vreo 5 ratari pe trasatura din cauza unui carlig bont, schimbat imediat la pauza cu unul odihnit, sau din cauza drill-urilor duble.
Dupa orele 13:00 am schimbat momelile si carligele, cu momeli mari, am cautat captura zilei, am declipsat, am schimbat lansetele la jumatate de ora, am cautat pestele in stanga si dreapta, mai sus si mai jos, dar, cu toate acestea, captura zilei nu s-a prezentat la apel, iar la 15:30 deja strangeam tabara.
Enjoy!
Fire Intinse!

Text si Foto: George Andrei

Colaborator
WLC Carp
Magazinul Totalfishing

Best 3 monturi de pop-up

Cand vine vorba de momeli flotante, pop-upurile sunt din punctul meu de vedere cele mai versatile si prinzatoare. Chiar daca in vremurile noastre observ cu tristete pe retelele sociale zeci de monturi de pop-up realizate in diverse stiluri, cat mai complicate si mai ciudate, care atrag vizual prin modul de legare din ce in ce mai multi pescari. Subliniez, atrag pescarii.

Nu prea inteleg de ce se intampla asta si pescarii au tendinta de a complica toate lucrurile, insa eu unul de cand pescuiesc modern la crap, nu am folosit mai mult de 4-5 tipuri de monturi de pop-up. Daca am folosit mai multe tipuri, am facut-o strict pentru a testa eficienta lor in anumite situatii, fara sa le folosesc intr-un mod constant. Consider ca este important sa pescuim cu monturile care ne produc cele mai multe trasaturi, nu cele mai multe vizualizari, distribuiri sau comentarii pe facebook.

Astfel ca am facut un top 3 al celor mai eficiente monturi de pop-up pe care le-am folosit de-a lungul timpului.

Classic pop-up rig

Chiar daca un top se incepe de obicei descrescator, de la cel mai slab la cel mai bun, eu am inceput invers 😊. Aceasta este cea mai simpla si eficienta montura de pop-up pe care am folosit-o. Cel mai important aspect aici este sa gasim exact echilibrul intre marimea si flotabilitatea pop-upului cu marimea si greutatea carligului.Sunt cazuri cand si rigiditatea firului de legat poate afecta modul de asezare al pop-upului. Chiar daca este cea mai simpla montura de pop-up, modul de asezare in apa a carligului iti permite sa o folosesti in multe feluri si combinatii. Cel mai des o folosesc cand pescuiesc cu momitoare, monturi scurte, realizate cu fir moale, suplu si carlige mici. De cele mai multe ori folosesc Mini Pops 8mm cu carlige Gamakatsu Specialist R nr.8 . Pentru partidele scurte o consider cea mai eficienta metoda.Cand pescuiesc la cteno, ori pe salbatic,  de cele mai multe ori adaug in capul unui pop-up Classics ( Ananas & N-butyric sau Scopex ) o boaba de porumb preparat sau uscat, echilibrand totul ca modul de asezare sa fie ceva mai agresiv, foarte usor de aspirat, cu carligul in ochet.Atunci cand fac un pescuit dupa crap, folosind plumb si atasand carligului un saculet PVA umplut cu Amestec Sac Solubil Capsuna ori Porumb Dulce, sau cu pelete si vreau ca montura cu pop-up sa nu fie foarte agresiva si totul sa fie cat mai camuflat, atunci aleg ca pop-upul ( Pruna cu Piper sau Capsuna ) si asezarea carligului sa fie ca in imaginea alaturata.

Ronnie rig

Una dintre cele mai cunoscute monturi de pop-up din ultima vreme, fiind folosita si sub numele de Spinner Rig ( pentru ca tot ansamblul, de la pop-up si pana la carlig se poate roti liber ). O consider o montura nu foarte subtila, avand o asezare pe substrat destul de agresiva. Modul de legare il gasiti in articolul Ronnie Rig.Chiar daca modul de a sta pe substrat il consider a fi unul selectiv. Montura din punctul meu de vedere nu se adreseaza crapilor de toate marimile ( lucru pe care il pot spune monturii clasice ) ci mai mult celor de talie ceva mai mare, fiind ceva mai greu de aspirat de catre pestii mici. Initial se lega cu o agrafa rapida, lucru care nu prea facilita folosirea carligelor mici.

Ba chiar, cand am folosit pentru primele dati montura, am legat-o cu carlige de 7-8 curve shank si cu pop-upuri de 11-12mm si am avut ceva rateuri. Lucru care m-a facut sa nu o leg cu carlige mai mici de 6.Apoi au aparut mai multe tipuri de varteje spinner samd, de o greutate redusa, care faciliteaza folosirea pop-upurilor mai mici. La aceasta montura este importanta alegerea corecta a pop-upului in conjunctie cu marimea carligului. Nu folositi pop-upuri mari, cu carlige mici. Veti avea rateuri.O consider mult mai eficienta in cazul pescuitului plantat decat cel lansat si fata de montura clasica de pop-up are avantajul faptului ca poate fi legata cu orice tip de fir ne dorim. Astfel, Ronnie Rig poate fi legata cu fir rigid, moale, combi, in functie de stilul de pescuit si de eficienta lui.

Pop-shot rig

Nu am folosit-o foarte des, insa am avut situatii cand a dat rezultate mult mai bune decat alte monturi de pop-up. Totul tine de tipul de substrat. Chiar daca cel mai des incerc montura clasica de pop-up, am observat ca atunci cand am de-a face cu un substrat “ostil” de hranire, poate da rezultate foarte bune.Special am spus substrat “ostil” de hranire, nu pentru ca ar exista raci inarmati sau bombe sub apa, ci aici ma refer la un substrat pe care crapii nu se hranesc in mod obisnuit, cand gasesc greu momeala noastra, sau cand nada data de catre noi nu isi pastreaza proprietatile si devine deranjanta pentru crapi.Astfel de cazuri sunt atunci cand pe zona pe care pescuim este un mal sulfuros, puturos, cand pescuim pe o zona cu iarba, vegetatie, tocatura de stuf ori cand pe substrat sunt frunze multe. Cu alte cuvinte, pe zone pe care o momeala ridicata cativa centimetri de pe substrat da rezultate mai bune si este aspirata mai usor.

M-am intalnit cu astfel de situatii cand pe standul pescuit nu am gasit zone curate, tari pe care sa imi plasez monturile si de pe care, crapii sa gaseasca momelile mai usor.

Acestea sunt cele 3 monturi de pop-up pe care le-am folosit cel mai des in partidele de pescuit realizate si care mi-au dovedit o eficienta mult mai buna decat altele. Asa ca, va sfatuiesc sa pescuiti cat mai simplu, si sa o faceti cu monturile care v-au dat cele mai bune rezultate, chiar daca moda actuala intre pescarii internauti este de a lega la prima partida de pescuit, ultima inventie in materie de monturi gasite in imaginile de pe retelele sociale.

X
Add to cart